Echipele de Liga a II-a și Liga a III-a de la CS Mioveni au susținut sâmbătă partide amicale, în care s-au impus la scor.
CS Mioveni – Abatorul Slobozia 7 – 0
Formația condusă de Laurențiu Roșu a disputat la baza sportivă de la Buftea, cel de-al doilea amical al iernii, împotriva liderului Ligii a IV-a din Ialomița, Abatorul Slobozia, pe care învins-o cu 7 – 0, prin reușitele lui Sebastian Ivan (min. 15 și min. 18), Arsenică (min. 33), Rareș Lazăr (min 49), Andrei Neagoe (min 53 – 11 metri) și Mihai Vintilă (min 81 – 11 metri, min 89).
La CS Mioveni, antrenorul Laurențiu Rosu a folosit următoarea formulă: Sima – Negoiță, Florin Ilie, Gherghe, Alexe – Mîrzeanu, Neagu – Rădescu, Arsenică, Năstăsie – Ivan, în prima repriza, în timp ce după pauză au jucat: Preda (Croitoru) – Tirică, Gugu, Trașcu, Burnea,- Lazar, Neagoe – Pirtea, Neacșu, Florescu -Vintilă.
CS Mioveni II – AS Colibași 11 – 0
De cealaltă parte, în amicalul disputat pe terenul sintetic de la Grupul Școlar Colibași, formația condusă de Iordan Eftimie s-a impus cu un neverosimil 11 – 0, în fața celor de la AS Colibași. Antrenorul galben-verzilor a folosit, pe teren întreaga echipă, pe lista marcatorilor trecându-și numele Marinescu, Turcin, Mincă, Preda, Iamandi și Fulga.
Iordan Eftimie a ales următoarea formulă: Oprea, Hanea, Marinescu, Turcin, Dumitrilă, Tărîță, Anghel, Mierlea, Chiță, Paladi, Mormolea.
Au mai jucat: Toma, Carcadi, Bălan, Boșneag, Bărăscu, Fulga, Preda, Popa, Mincă, Iamandi, Comănescu și Luca.
„Am avut ultimul joc din această săptămână, cu AS Colibași, echipă de Liga a IV-a. Băieții se mișcă destul de bine și am încredere că vom face o treabă bună în acest retur de campionat. Sper să acumulăm puncte, pentru că locul pe care suntem acum nu arată valoarea lor adevărată. Mai avem de disputat meciuri amicale, miercuri, 7 februarie jucăm cu Chiajna II, aici la Grupul Școlar Colibași, iar sâmbătă, 10 februarie vom avea alt meci, însă rămâne de văzut cu cine vom juca. Vom mai juca la Craiova cu ACSO Filiași, apoi acasă cu Sporting Roșiori. Eu încerc să le insuflu jucătorilor încrederea. Le-am spus să trateze cu seriozitate aceste partide amicale și să încerce să câștige fiecare joc, pentru că le dă moral” a declarat Iordan Eftimie.