Echipa a doua a CS Mioveni a disputat vineri meciul din etapa a XXII – a, din cadrul Ligii a III-a, pe terenul liderului grupei, SCM Pitești, acolo unde, elevii lui Marius Stoica au remizat, scor 2 – 2, după ce au condus cu scorul de 2 – 0, până în minutul 72.
Mioveniul a avut avantaj minim la pauză, 1 – 0, după reușita lui Rareș Lazăr, din minutul 27, scorul fiind majorat la 2 – 0 de Iamandi, în minutul 69. Gruparea lui Nicolae Dică a revenit pe final de meci, după ce Grecu a marcat din penalty, în minutul 72, iar Oancea a restabilit egalitatea în minutul 78.
După egalul de vineri, de pe Stadionul „Nicolae Dobrin” galben-verzii sunt pe poziția a patra, cu 29 de puncte, iar SCM Pitești rămâne lider incontestabil, cu 53 de puncte, la diferență de 19 puncte, față de locul 2.
Foto: Gabi Pintilei