CS Mioveni, un singur punct în meciul de acasă cu FC Bihor

 

cs_mioveni_csm_resita-300x225Galben-verzii nu au reușit să obțină astăzi decât un singur punct acasă, pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, în fața celor de la FC Bihor, într-un meci destul de echilibrat din etapa a IV-a din play-out-ul Ligii a II-a.

Primul gol al partidei a fost înscris de FC Bihor, în minutul 75, execuția aparținând mijlocașului Străuț. Galben verzii au reușit egalarea în minutul 83, prin golul lui #4 Mihai Olteanu, la doar patru minute de la eliminarea de pe teren a lui Florin Pop, mijlocaș de la FC Bihor.

Am venit cu gândul de a obține cel puțin un punct, ceea ce am și reușit. Nu ne rămâne acum, decât să continuăm pe această linie și să ne salvăm matematic de la retrogradare. Îl felicit pe Marius Stoica și echipa pe care o antrenează” a precizat Alexandru Pelici, antrenorul FC Bihor Oradea.

De cealaltă parte, Marius Stoica, antrenorul galben-verzilor și-a exprimat o oarecare dezamăgire față de prestația elevilor săi. „A fost o etapă cu un joc destul de echilibrat. FC Bihor este o echipă aranjată în teren și axată pe defensivă. Jucătorii noștrii au fost lenți și nu înțeleg această apatie. Mergem înainte cu celelalte etape și le luăm pas cu pas. Nu am avut situații de gol. Am încercat să mergem spre poarta Bihorului, încet-încet. În jocul aerian suntem deficitari, noi am încercat să facem un joc cu pase scurte” a explicat Stoica.

CS Mioveni a jucat în următoarea formație:

Popescu, Cotigă, Galan (Vintilă), Biceanu, Cheţan, Stoica -cpt-, Ayza, Negoiţă, Răuţă (Olteanu), Alin Popa, Ene (Mazilu).

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor