Precampania electorală a adus 18 microbuze școlare pentru județul Argeș

 

microbuze-scolare-liviu-dragnea (9)Toate formațiunile politice încearcă sub orice preț să intre în grațiile votanților, în prag de alegeri prezidențiale, însă nu toate partidele dispun de pârghii care să le asigure un număr de voturi cât mai mare. Dacă partidele din opoziție nu fac altceva decât să vină cu promisiuni, partidul de la guvernare, în speță PSD reușește să găsească modalități de a atrage votanți la urne.

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost astăzi prezent în județul Argeș pentru a înmâna cheile de la 18 microbuze școlare, promise de ceva vreme.

În urmă cu doi ani, în comuna Băiculești, a avut loc un eveniment nefericit în care trei elevi au murit înecați, iar, încă de atunci s-a pus problema lipsei microbuzelor școlare. A trebuit să treacă mult timp, dar mai ales, a fost nevoie de alegeri pentru ca aceste microbuze să sosească în județul Argeș.

După cele 18 microbuze care au sosit acum, județul Argeș va mai primi încă o serie de 22 de microbuze.

Exact ca în imaginile cu „fiul patriei”, Nicolae Ceaușescu, câteva primării din județ au mobilizat elevi îmbrăcați în uniforme școlare pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe „cel de-al doilea fiul al patriei”, Liviu Dragnea, primul fiind, la ora actuală, primul-ministru, Victor Ponta, care deși și-a anunțat prezența în Argeș, acesta s-a lăsat așteptat, însă nu a mai ajuns.

Tot în cadrul acestei precampanii electorale, Liviu Dragnea a mai „împărțit” câtorva primării de comune din Argeș și finanțări pentru proiecte de mult dorite, cum ar fi alimentări cu apă, rețele de canalizare, dar cel mai important, finanțare pentru Colegiul I.C. Brătianu și pentru Grădinița de lângă Școala nr 10.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor