În perioada 14 – 16 octombrie va avea loc, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia” din Mioveni, ediția cu numărul nouă a festivalului – concurs „Laleaua de Aur”.
Evenimentul își propune descoperirea, ierarhizarea și promovarea valorilor autentice din domeniu, adresându-se copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 25 de ani. Festivalul va fi împărțit în două secțiuni: Laleaua de Aur Junior – prima zi de concurs, miercuri, 14 octombrie, pentru cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani și Laleaua de Aur – a doua zi de concurs, joi, 15 octombrie, pentru concurenții cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani.
În încheierea celei de-a doua zi de concurs, NICO va susține un recital.
Ultima zi a festivalului, vineri, 16 octombrie, începând cu ora 16:00, tot în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia”, va avea loc Gala Laureaților și un recital susținut de trupa ALB NEGRU.
Premiile oferite de către organizatori vor consta în trofee, bani, și vor fi oferite pentru fiecare categorie în parte.
Organizatorii sunt: Orașul Mioveni – Centrul Cultural și Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni.