Fostul președinte al Consiliului Județean Argeș a primit astăzi o veste foarte proastă de la Curtea de Apel București. Acesta a primit o condamnare de nouă ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de deturnare de fonduri europene primite pentru refacerea a două poduri afectate de inundații. Prejudiciul adus se ridică la suma de 1,2 milioane de euro. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs!
În dosar este precizat faptul că CJ Argeș, condus la acea dată de Constantin Nicolescu ar fi atras fonduri europene pentru reconstrucția a două poduri care nu fuseseră afectate de inundații, astfel încât nu erau necesare lucrări de reabilitare.
Alături de Nicolescu, a mai fost condamnat și Grigore Dobre, asociat și adminitrator al S.C. Zeus S.A, firmă de construcții în contul căreia ar fi intrat banii obținuți prin fonduri europene. Acesta a primit cinci ani și două luni de închisoare cu executare.