Universitatea din Pitești va serba la sfârșitul acestei săptămâni, „Ziua Studenților Internaționali”, eveniment dedicat celor peste 100 de studenți de peste hotare care au ales să își desfășoare studiile în țară și mai precis, în orașul nostru. Evenimentul va avea loc la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, pe 19 mai, începând cu ora 10.30, fiind organizat de Facultatea de Științe ale Educației a Universității din Pitești și de anul pregătitor al Compartimentului de Studenți Internaționali de la UPIT.
Pentru ca piteștenii să cunoască cât mai bine, cultura acestor studenți din afara țării, ei vor prezenta momente artistice, precum cântece, dansuri, aspecte ale vieții de zi cu zi din națiunile lor, urmând ca la final, studenții străini să se prindă într-o horă românească.
Peste 100 de studenți din 29 de țări învață în anul pregătitor la Universitatea din Pitești, cărora li se alătură alți studenți care aur rămas la studii de licență, master sau doctorat. Aceștia provin din țări precum Albania, Algeria, Franța, Grecia, Afganistan, Iran, Iordania, Irak, Maroc, Palestina, Siria, Vietnam, țări cu puternice culturi și tradiții.
La eveniment vor participa și reprezentanți din partea ambasadelor, dar și ai autorităților naționale și locale.