În jurul orei 08:30, în cursul dimineții, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112, că un autoturism a plonjat în apele lacului de acumulare Budeasa, pe raza aceleiaşi localităţi.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, pentru primele măsuri, precum şi poliţiştii Biroului Rutier Piteşti, pentru cercetări.
Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe drumul adiacent lacului de acumulare, în zona Sudeaua de pe raza localităţii Budeasa, din direcţia Budeasa către Piteşti, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, în curbă ușoară la stânga, împrejurare în care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi pătrunzând cu autoturismul în apă.
Cel în cauză a ieşit din autoturism, fiind preluat de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri.
Poliţiştii continuă verificările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.