Orașul Mioveni, prin Centrul Cultural Mioveni, va organiza miercuri, 21 septembrie, de la ora 18.00, un spectacol caritabil pentru Claudiu Marius Din. Spectacolul se va desfășura la Centrul Cultural Mioveni, iar în sală va fi amplasată și o urnă, în care vor putea fi făcute donații.
În spectacol: Mihaela Chirițescu, Carmen Iordache Cernea, George Mărgineanu, Grupul folcloric „Flori de primăvară”, Loredana Hereșanu Sfetcu, Andrei Hereșanu, Mitică Tavă, Izabel Cristescu, George Nedelea.
Marius Claudiu Din are doar 15 ani și este din Albota, județul Argeș. Imediat ce a fost diagnosticat cu fibrosarcom convențional humerus stâng (cancer osos), a început ședințele de citostatice.
Până în prezent a urmat trei astfel de ședințe, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, din București.
După cum știți, e nevoie de bani. Bani pe care o familie normală nu și-i poate permite, iar Marius are nevoie în continuare de chimioterapie, radioterapie și o operație la umăr.
Cele mai mari șanse de reușită le-ar avea la Centrul Medical Anadolu din Istanbul, Turcia. Tratamentul, însă, este unul foarte costisitor. Și ar putea fi suportat numai cu sprijinul dumneavoastră, motiv pentru care Marius și familia sa vă mulțumesc anticipat.
Prețul unui bilet este de 10 lei. Acestea sunt puse în vânzare la CENTRUL CULTURAL MIOVENI de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00.
Iată conturile în care se pot face donaţii:
Euro: RO88 RNCB 0628 1510 6439 0002
RON: RO18 RNCB 0628 1510 6439 0001
USD: RO61 RNCB 0628 1510 6439 0003
Titular cont: Din Marius Claudiu.