Am început ieri să vorbesc despre sporturi la care România a excelat, aducând și în trecut, dar și în prezent medalii peste medalii, făcând o comparație cu sportul de fotbal, sport care se clasează pe prima poziție în topul preferințelor românilor. Am vorbit despre gimnastică și canotaj, sporturi la care ne putem considera printre cei mai buni. Cele două sunt în pe primele poziții în clasamentul sporturilor care ne-au adus cele mai multe medalii, urmând ca următorul sport să se afle pe cea de-a treia poziție și care, la rândul lui, ne-a oferit un motiv de mândrie peste hotare.
Atletism
Atletismul este cea mai veche disciplină sportivă, aceasta făcând parte din Jocurile Olimpice încă din timpul Greciei Antice. Dacă această probă este dominată de sportivi americani și africani, România a avut un cuvânt de spus și s-a impus cucerind 35 de medalii în istoria participărilor la atletism la Jocurile Olimpice. Primele medalii obținute de România la acest sport au fost la Jocurile Olimpice de la Roma, Italia, din anul 1960, atunci când Iolanda Balaș a cucerit aurul la săritura în înălțime, iar Lia Manoliu a obținut medalia de bronz la aruncarea cu discul.
La acest sport, România s-a evidențiat mai ales prin performanțele Gabrielei Szabo, în prezent Ministru al Tineretului și Sportului, care a adus țării noastre, numeroase medalii de aur la Campionatele Mondiale, dar și câte o medalie, de aur, argint și bronz la Jocurile Olimpice. Gabriela Szabo a fost numită la nivel internațional atleta anului în 1999, iar la JO de la Sydney din anul 2000, aceasta a doborât recordul mondial la 5000 de metri, având un timp de 14:40,79 de minute. Recordul nu a mai fost doborât de o altă atletă nici până în ziua de astăzi.
Știați că … prima atestare istorică a Jocurilor Olimpice a fost în anul 776 î. Hr, în Olympia, Grecia, de aici și numele de Jocuri Olimpice? Izvoarele istorice spun că din anul 720 î. Hr. atleții concurau complet dezbrăcați pentru a-și arăta corpul bine format, considerat a fi dat de către zei. Oare e nevoie să se ia această decizie și în ziua de astăzi pentru ca jocurile să fie urmărite în România, asemeni fotbalului?Kaiac-Canoe, Lupte, Tir, Scrimă, Box
Nu aș vrea să lungesc articolul foarte mult așa că voi face o scurtă referire la alte sporturi care au adus României medalii la Jocurile Olimpice. Sportul de kaiac-canoe a adus țării noastre 34 de medalii, la această probă sportivă, evidențiindu-se Simion Ismailciuc, Dumitru Alexe, Serghei Covaliov (este român!), dar și Ivan Patzaichin, cel din urmă obținând patru medalii de aur și trei de argint la Jocurile Olimpice. Patzaichin a intrat în atenția mondială după ce a concurat la o cursă cu pagaia (vâsla) ruptă, nefiind observat de către arbitrii. I s-a acordat șansa de a mai participa încă o dată la calificări, pentru ca mai apoi să ajungă până în finală și să învingă.
Pentru lupte, sportivii români au adus acasă 32 de medalii, pentru box, 25 de medalii, iar pentru tir și scrimă, câte 15 medalii.
Desigur că fanii sportului de fotbal pot spune că Jocurile Olimpice se desfășoară odată la patru ani, astfel că aceste sporturi nu pot fi atât de populare. În articolul de mâine, pe Gazeta de Mioveni.ro vom vorbi, însă și despre sporturile de echipă, cum ar fi handbal, baschet, volei, rugby și vom vedea împreună marile performanțe și mari sportivi care ne-au bucurat prin efortul lor depus pe teren.