CS Mioveni şi-a prezentat joi, noul antrenor al formaţiei, Adrian Mihalcea, cel care i-a luat locul lui Florin Marin. Mihalcea a intrat deja în pâine, acesta urmând a pregăti din scurt, meciul de sâmbătă cu Ştiinţa Miroslava, ce se va disputa pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni, începând cu ora 11:00.
Alături de conducerea clubului galben-verde, Mihalcea a discutat joi cu presa argeşeană şi a prezentat obiectivul setat pentru acest sezon.
„M-a surprins telefonul domnului preşedinte, pentru că nu trecuse decât o zi după ce am plecat de la UTA, dar în acelaşi timp am fost bucuros. Mioveniul este o echipă ambiţioasă, cu baza de pregătire pentru performanţă şi care în ultimii ani s-a bătut pentru promovare. Sunt ambiţios, îmi place să particip la astfel de promovări. Am încredere în mine şi sunt ferm convins şi ştiu că doar rezultatele mă vor ţine aici. Nimeni nu te ţine pe ochi frumoşi, decât dacă atingi obiectivul. Sunt într-o continuă învăţătură şi nu are cum să nu iasă aşa cum vreau eu! Obiectivul este clasarea pe locurile 1-6, cu bătaie spre primele locuri promovabile. Dar, eu nu m-am gândit niciodată la minimum, m-am gândit doar la maximum, se subînţelege, vreau să mă bat la promovare! Şi eu şi conducerea vrem acest lucru, iar dacă ne iese este foarte bine!„
Adrian Mihalcea a plecat de la UTA Arad, după ce, echipa a înregistrat rezultate slabe.