Echipa de oină a CS Dacia Mioveni 2012 a participat în perioada 27 – 30 iulie la Bacău, acolo unde a avut loc Campionatul Național de Oină – junioare III și junioare IV – feminin (U12 și U14).
Echipa antrenată de Filofteia Dumitru a reușit să se claseze pe cea mai înaltă treaptă de pe podium, la categoria junioare III, însă au obținut locul întâi și la minioină.
Competiția a avut parte de o participare numeroasă, peste 100 de copii, cu vârsta până în 12 ani, din Argeș, Iași, Arad, Constanța, Bacău, precum și din municipiul București.
La evenimentul desfășurat la Colegiul Tehnic N.V. Karpen au participat și mai mulți copii care nu fac parte din niciun club de oină, însă au luat parte la o activitate de inițiere și pregătire, în vederea înființării unui nou club, în toamna acestui an.