Concursul Național „Dorel Manea” și-a desemnat câștigătorii

 

festivalul-dorel-manea-mioveni-2016-10În perioada 11 – 12 noiembrie, orașul Mioveni a găzduit cea de-a IV-a ediție a Concursului Național al Grupurilor Vocal – Folclorice Bărbătești „Dorel Manea”, ce s-a desfășurat la Centrul Cultural Educativ din Mioveni.

Aici au participat ansambluri folclorice bărbătești din toate colțurile țării, iar la finalul ediției a avut loc un recital susținut de Grupul vocal-bărbătesc „Doruri Muscelene”, Orchestra „Doina Argeșului”, Ansamblul folcloric „Dorul”, precum și soliștii: Cristina Turcu-Preda, Grațian Bădescu, Rebeca Simion, Georgeta Chițoran, Zina Ghițulescu.

În urma jurizării au fost stabiliți următorii câștigători:

Premiul Special oferit de Centrul Cultural Mioveni – Grupul vocal folcloric „Brâulețul” – Celaru, Dolj;

Mențiune oferită de Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni – Grupul vocal folcloric „Moștenitorii” – Vâlcea;

Premiul III oferit de Centrul Cultural Mioveni – Grupul vocal folcloric „Rapsozii Prahovei” – Ploiești, Prahova;

Premiul II oferit de Primăria orașului Mioveni – Grupul vocal folcloric „Rapsozii Oltului de Jos” – Drăgănești, Olt;

Premiul I oferit de Centrul județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Argeș – Grupul vocal folcloric „Burnasul” – Alexandria, Teleorman.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Argeș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș, Consiliul Local și Primăria orașului, Centrul Cultural Mioveni și Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor