În perioada 7 – 8 octombrie, orașul Mioveni va găzdui Campionatul Național de Oină Fete pentru categoriile Junioare III și Minioină. În acest sfârșit de săptămână vor participa la Mioveni, 110 sportive din cadrul a șapte echipe din șase județe ale țării. Campionatul este organizat de Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012, în parteneriat cu Primăria și Centrul Cultural Mioveni, SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, fiind organizat sub egida Federației Române de Oină.
Ca în fiecare an, în seara dinainte de disputarea meciurilor, autoritățile din Mioveni au organizat Concursul de Miss Oină pentru categoriile Minioină și Junioare III. Fiecare echipă participantă la Campionatul de la Mioveni și-a desemnat pentru ambele categorii de vârstă, câte o sportivă. Concurentele au fost nevoite să treacă de trei probe: să poarte costum popular specific zonei din care provin și să prezinte fiecare element de vestimentație, să interpreteze o melodie, un dans sau să recite o poezie, pentru ca mai apoi, să participe la un concurs cu întrebări din sportul de oină.
Câștigătoarele sunt:
Miss Oină – categoria minioină:
1. Păunoiu Alexandra – CS Dacia Mioveni 2012
2. Blaj Elena – Biruința Gherăești
3. Rotaru Andreea – Avântul Curcani
Miss Oină – categoria junioare III:
1. Drăghici Aurelia – Progresul Băilești
2. Florescu Ana-Maria – CS Dacia Mioveni 2012
3. Cimpoacă Marina – Avântul Curcani