Meciul din cea de-a doua etapă din acest sezon de campionat a adus victoria pentru fetele de la CS Dacia Mioveni 2012, meciul fiind foarte disputat. Junioarele au reușit victoria abia în tie-break, cu 3-2. Scorurile au fost: 25 – 21, 25 – 27, 25 – 17, 19 – 25, 15 – 5.
„Am avut trei jucătoare accidentate, dar fetele s-au mobilizat pe final și am câștigat primele două puncte din acest sezon” a precizat Valentin Fianu.
Echipa din Mioveni va întâlni pe data de 19 octombrie, formația CNNT Craiova, principala favorită pentru calificare.
Formația aleasă de Valentin Fianu:
Gabriela Ivan, Georgiana Bădică, Mihaela Ivan, Andreea Barbu, Laura Giban, Ana Maria Ionescu. Au mai intrat Staicu și Vlăsceanu.