Încă un turneu, încă 5 medalii pentru cei șase sportivi de la CS Dacia Mioveni 2012. La turneul DIGITAL DESIGN, organizat de Federația Română de Tenis, desfășurat la baza sportivă de la Arpechim Pitești, sâmbătă, 14 iunie, au participat peste 40 de tenismeni de la cluburi din toată țara, astfel că misiunea celor șase copii din Mioveni a fost îngreunată. Cu toate acestea, cele mai bune locuri ale competiției au fost ocupate de sportivii noștrii.
Alexandru Istrate – Locul 1 (categoria verde)
Ştefan Bădiţă – Locul 1 (categoria rosu)
Matei Seciu – Locul 1 (categoria portocaliu)
Victor Dumitru – Locul 2 (categoria portocaliu)
Andreea Nole – Locul 3 (categoria portocaliu)
Antrenorul micuților, Robert Bînă și-a exprimat mulțumirea față de evoluția elevilor săi, care se simte de la turneu la turneu. Micii tenismeni se antrenează de 5-6 ori pe săptămână și, atât sportivii, cât și antrenorii beneficiază de un sprijin foarte mare din partea clubului.
Următoarea probă pentru elevii lui Robert Bînă este pe 22 iunie, atunci când va ava loc turneul de la Baza Star din Bascov.