Joi, 10 septembrie, în sala de ședințe a Primăriei Mioveni, a avut loc semnarea contractului de realizare a noului Spital Orășenesc „Sf. Spiridon” Mioveni, încheiat între Primăria orașului Mioveni și Asocierea Medicons formată dintr-un grup de firme româno-italiene: Guerrato S.P.A., S.C Medicare Technics S.A, Ital TBS Telematic & Biomedical Services S.P.A (TBS Group S.P.A), S.C Editronic International SRL, S.C Eyecon Medical SRL.
Viitoarea clădire a noului spital va fi amplasată în incinta actualului Spital Orăşenesc Sfantul Spiridon Mioveni, va avea şase etaje, cu următoarele secţii: Maternitate şi Neonatologie, Ginecologie şi Pediatrie, Neurologie, Medicină internă, Chirurgie, Cardiologie, Bloc operator şi spaţii auxiliare şi birouri.
Potrivit conducerii Primăriei, spitalul va fi dotat cu 295 de paturi şi va avea aparatură medicală performantă: Computer Tomograf, Echipament de Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN), Angiograf, Echipament Radiologie (RX).
Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 67 milioane de euro (la cheie).
Surse de finanţare: Bugetul Local al oraşului Mioveni și Credit Bancar.
Durata de executare a lucrării: 36 de luni de la data semnării contractului.
„Mă bucur să văd că acest proiect prinde viață ca urmare a eforturilor depuse de către mine și echipa mea. Știu că este un proiect foarte important, atât pentru comunitatea din Mioveni, cât și pentru cea din zonele limitrofe.
Un spital modern înseamnă îmbunătățirea calității serviciilor medicale, iar sănătatea oamenilor este o prioritate pentru administrația de la Mioveni.
Peste aproximativ 3 ani, această unitate medicală va aduce un plus valoare județului Argeș” a declarat edilul orașului Mioveni, Ion Georgescu.