Rezultate foarte bune pentru juniorii CS Dacia Mioveni 2012 la tenis

 

Matei Seciu_pe podium_in verdeSportivii de la clubul de tenis de câmp al CS Dacia Mioveni 2012 au avut din nou o evoluţie demnă de respectat la Turneul Campionilor, desfăşurat sâmbătă la Bucureşti. Mai precis, Matei Seciu, participant la categoria roşu şi Alexandru Istrate, participant la categoria portocaliu au obţinut rezultate notabile în categoriile fiecăruia de vârstă. Matei a urcat pe ultima treaptă a podiumului, iar Alexandru a ajuns până în sferturile de finală.

’’Sunt foarte mulţumit de prestaţia celor 2 tenismeni, ţinând cont de faptul că a fost pentru prima oară când au luat parte la un concurs de asemenea anvergură. Fiecare punct s-a  jucat la intensitate maximă, toate meciurile au fost foarte echilibrate, iar lupta pentru podium a fost extrem de disputată la fiecare categorie.
Evoluţia sportivilor noştrii,  la Turneul  Campionilor 2013-2014,  a fost remarcabilă, fiind felicitaţi de toţi cei prezenţi”
a precizat antrenorul celor doi tenismeni, Robert Bînă.

Evoluţia celor doi sportivi este cu atât mai apreciabilă cu cât, tinerii joacă tenis de doar un an.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor