Comuna Horia, din județul Constanța a găzduit sâmbătă, 16 septembrie, Cupa Federației Române la Oină, competiție la care a participat și secția de oină a CS Dacia Mioveni 2012. Însoțiți de coordonatorul secției de oină a clubului, Dumitru Voiculescu și pregătite de antrenoarea Filofteia Dumitru, fetele noastre au obținut primul loc de pe podium.
Pe locul doi s-a aflat echipa gazdă, CS Spicu Horia, iar poziția a treia a fost ocupată de CS Win GIM Constanța.
Evenimentul sportiv a fost organizat de Federația Română de Oină, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Primăria și Consiliul Local al Comunei Horia.