Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov a găzduit luni, 30 ianuarie, prima ediție a Galei Argeș-Sport, acolo unde publicația ARGES-SPORT a premiat cei mai buni sportivi și antrenori ai anului 2016. Evenimentul a fost animat și de demonstrații sportive de gimnastică, karate și o prezentare de modă. Premiile și diplomele au fost oferite de Răzvan Marinescu, editor-fondator al publicației Argeș-Sport.ro și organizator al evenimentului.
Au fost premiate și cele două cluburi din orașul Mioveni, CS Mioveni și CS Dacia Mioveni 2012. Clubul galben-verde a primit premiul special, pentru echipa de tenis de masă, care, în anul 2016 și-a adjudecat titlui național pentru prima dată, având, de asemenea și rezultate extraordinare în Cupa ETTU, unde s-au calificat, în premieră, în Turul al III-lea. Clubul CS Mioveni a fost reprezentat de Dumitru Olteanu, președinte al Consiliului Director.
De asemenea, CS Dacia Mioveni 2012 a fost premiat pentru performanțele secției de oină, sportivele acestei secții fiind campioane naționale, în anul 2016. Clubul a fost reprezentat de Dumitru Voiculescu, responsabil al secției de oină din cadrul clubului.
La eveniment au participat primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu și viceprimarul Gheorghe Nedelea, Sorin Apostoliceanu, viceprimar al municipiului Pitești, oficialități din cadrul Direcției Județene pentru Tineret și Sport, în persoana lui Adrian Bughiu, director adjunct, Ionuț Moșteanu, parlamentar de Argeș, precum și oameni de afaceri.