Ziua Mondială a Pământului a fost sărbătorită și în acest an, la Stația de Epurare Mioveni prin deschiderea porților pentru publicul larg.
Vineri, 22 martie, peste 300 de vizitatori, de la preșcolari până la elevi de liceu, au avut astfel ocazia să afle de procesele de potabilizare a apei și de tratare a apelor uzate menajere.
S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, în colaborare cu școlile de pe raza orașului au organizat un concurs de desene, eseuri, poezie și fotografie – „Importanța apei în natură și organism”, iar cele mai bune dintre ele au fost expuse în incinta Stației de Epurare.
Cei 20 câștigători ai concursului au fost premiați de către conducerea societății cu diplome, tricouri, șepci, cărți, și alte materiale promoționale.
De asemenea, participanții s-au bucurat de o scenetă tematică a trupei de teatru „Clubul Veseliei” de la Centrul Cultural Mioveni .
Evenimentul a fost organizat de S.C S.Ed.C. Mioveni, în parteneriat cu Primăria Mioveni și școlile din oraș.