Conducerea Primăriei Mioveni a anunţat că parcarea supraetajată situată lângă Piaţa Agroalimentară Dacia va putea fi folosită începând de miercuri, 23 decembrie.
De la ora 7.00 vor fi deschise, cu titlu gratuit, atât pentru comercianții din zonă, cât și pentru locuitorii orașului parterul și etajul 1.
Conducerea Primăriei Mioveni a luat această decizie pentru fluidizarea traficului de sărbători.
Amplasată pe strada Stadionului, la nr.74, noua parcare are 350 de locuri şi 16 spaţii comerciale.
Parcarea a fost construită cu bani de la bugetul local și în curând va avea loc recepția finală a lucrărilor.