La Mioveni, s-au încins cauciucurile, de Ziua Femeii [GALERIE FOTO]

 

raliul-frumusetii-dacia-8-martie (3)Raliul „Frumuseţii Dacia”, competiţie organizată, duminică, 8 martie, în Mioveni, cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii, şi-a desemnat câştigătoarele, după două manşe de concurs. În jur de 30 de doamne şi domnişoare din Arad, Bucureşti şi din judeţul Argeş au luat startul în cadrul acestui raliu exclusiv feminin. Doamnele şi domnişoarele, posesoare ale unui permis de conducere valid, au fost nevoite să parcurgă contracronometru un traseu jalonat, amenajat pe Strada Tudor Muşatescu, din zona Centrului Civic al oraşului Mioveni. Timpii obţinuţi au făcut diferenţa. În cadrul aceluiaşi raliu, a fost organizată şi o competiţie dedicată, în mod special, jurnalistelor. Maşinile de concurs au fost două autoturisme Dacia Sandero Stepway, unul pe benzină, celălalt diesel, câte unul pentru fiecare manşă, puse la dispoziţie de SC Automobile Dacia SA. Raliul a fost organizat de Centrul Cultural Mioveni, de Primăria şi Consiliul Local din Mioveni, de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş, de Automobil Clubul Român – sucursala Argeş, de Sprint Club Mioveni şi de SC Giramex SRL.

Motivul organizării acestui concurs este unul cât se poate de simplu, a explicat directorul Centrului Cultural Mioveni, Argentina Culcuş. „Pentru că suntem în oraşul constructorilor Daciei şi pentru că şi doamnelor le place foarte mult să şofeze”, a spus aceasta.

Premiile şi, bineînţeles florile, au fost pregătite de organizatori şi sponsori, iar la festivitatea de înmânare au luat parte Argentina Culcuş, director Centrul Cultural Mioveni, Anca Oreviceanu, director executiv Comunicare Dacia, Silvia Ghinea, Automobil Clubul Român – Sucursala Argeş, Cătălin Nicolaescu, vicepreşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Iustin Pleşa consilier FRAS şi reprezentant al SprintClub Mioveni, precum şi Ion Glişcă, din partea SC Giramex SRL.

Iată câştigătoarele din cele două manşe de concurs:

Manşa I – Autoturism Dacia Sandero Stepway Benzină

Locul 1 – Ioana Tache

Locul 2 – Cristina Bucur

Locul 3 – Argentina Culcuş

Locul 4 – Lorena Popa

Locul 5 – Corina Coman

Locul 6 – Bianca Constantin

Manşa a II-a – Autoturism Dacia Sandero Stepway Diesel

Locul 1 – Ioana Tache

Locul 2 – Argentina Culcuş

Locul 3 – Iulia Paşcan

Locul 4 – Aura Ionescu

Locul 5 – Nicoleta Păduraru

Locul 6 – Mirela Călin

În competiţia rezervată jurnalistelor, clasamentul a fost următorul:

Locul 1 – Eva Smeoreanu

Locul 2 – Liliana Costache

Locul 3 – Gina Apostol

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2025

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor