Începe Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului. Iată ce trebuie să știe cei ce doresc să se înscrie

 

MIOVENI-651x330Producătorii agricoli și meșterii populari sunt așteptați, toamna aceasta, la Mioveni. În perioada 30 septembrie – 2 octombrie, în centrul civic al orașului, vor avea loc „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului” și Târgul Meșterilor Populari – Sărbătoarea Recoltei. Cele două evenimente sunt organizate de către Consiliul Local, Primăria și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș și Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni.

La manifestare sunt invitați să participe producători agricoli și meșteri populari din județ pentru a comercializa: fructe, legume, lactate, produse din carne, băuturi tradiționale precum și obiecte din creația proprie.

Condiții de participare pentru meșterii populari:
– Meșterii populari vor primi gratuit cazare și o masă pe zi;
– Pe parcursul celor trei zile, au obligația să prezinte demonstrații de tehnică populară în fața publicului dar și produse finite pentru vânzare;
– Meșterii populari au obligația să își asigure cele necesare pentru desfacerea produselor: mese, scaune, corturi.

Condiții de participare pentru producători:
– Producătorii au obligația să își asigure cele necesare pentru desfacerea produselor (mese, scaune, corturi);
– Producătorii de alimente perisabile (carne, produse din carne și produse lactate, ș.a.) sunt obligați să dețină vitrine frigorifice, documente de însoțire, de calitate și garanție a mărfii.
– Producătorii nu vor plăti taxă de participare, ci numai serviciile legate de salubritate și racordarea la rețeaua de curent.
– Să fie producători primari (ei să fie cei care procesează produsele expuse spre vânzare) în gospodăria proprie;
– Să posede certificatul de producător și certificatul de înregistrare la Direcția sanitară, sau alte acte: atestat de produs tradițional, certificat de produs ecologic, etc.;
– Să dețină documentele necesare.

Alte mențiuni organizatorice:
Organizatorii își rezervă dreptul de a repartiza locațiile de comercializare a produselor și de a selecta participanții.

Participanții sunt așteptați, vineri, 30 septembrie, începând cu ora 08.00, pentru repartizarea locurilor de comercializare a produselor.

Toți participanții vor respecta legislația în vigoare cu privire la comercializare și securitatea muncii, și vor avea în vedere respectarea condițiilor sanitar veterinare.

Sunt acceptați numai comercianții de produse tradiționale. Nu se vor admite excepții!

Cei care doresc să participe, sunt rugați să completeze fișa de înscriere și să o trimită la tel/fax 0348.445.856, până la data de 19 septembrie, însoțită de copia certificatului de producător/atestatul de meșter popular.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor