Deputatul de pe colegiul Mioveni, Mihai Deaconu a fost exclus, săptămâna trecută, din PP-DD pentru că atât acesta, cât și alți colegi din partid, s-au dezis de conducerea care îi include pe SImona Man și Dan Diaconescu. Deputatul este hotărât să rămână alături de grupul parlamentar al PP-DD și să meargă în instanță, dat fiind faptul că, excluderea sa din partid, nu a fost motivată.
„Miercuri, 3 dec. 2014, Secretariatul General al PP-DD mi-a comunicat atât mie cât şi altor patru deputaţi ai partidului, prin e-mail, faptul că am fost excluşi din partid. O decizie nemotivată, nesustenabilă şi nestaturară, luată, la miezul nopţii, de un grup de patru-cinci persoane, aşa cum sunt luate toate deciziile la vârful partidului.
Astfel, drept ,,mulţumire” pentru implicarea în campania alegerilor prezidenţiale la nivelul judeţului Argeş şi pentru faptul că am rămas fidel până în momentul de faţă , conducerea partidului a ales să ia o astfel de decizie , redactată copy-paste pentru toţi parlmentarii excluşi şi fără a motiva care au fost criteriile după care am fost ,,aleşi “cei cinci.
În lipsa oricărei motivări a acestei decizii, bănuiesc că aceasta a fost luată ca urmare a faptului că noi, parlamentarii, sătui de felul discreţionar în care această grupare conduce partidul, am avut curajul şi verticalitatea să spunem NU nenumăratelor compromisuri pe care conducerea partidului ne obliga să le facem, sub ameninţarea cu excluderea, şi să cerem convocarea Congresului.
Totodată şi denunţarea protocolului cu PSD de către grupul parlamentar, un protocol care nu a adus niciun beneficiu electoratului PP-DD, ci doar avantaje materiale grupului restrâns de la conducerea partidului, poate fi sursa „supărării” conducerii, care a mers până acolo încât astăzi a cerut Camerei Deputaţilor dizolvarea propriului grup parlamentar, dând dovadă că nu cunoaşte Regulamentul Camerei.
Alături de colegii mei, intenţionez să contest această decizie atât în forurile partidului cât şi în instanţele judecătoreşti.
De asemenea, noi, membrii Grupului Parlamentar PP-DD, vom fi consecvenţi în deciziile luate şi vom reprezenta în continuare interesele oamenilor care ne-au votat, promovând, mai departe, acele proiecte ale PP-DD pe care le considerăm credibile, realiste şi în beneficiul omului de rând”.