Începând cu data de 1 iulie a.c., tariful la apă potabilă pentru abonații S.C.S.Ed.C Mioveni SRL va crește ușor de la 2,92 lei/mc (3,62 cu TVA) la 3,03 lei/mc (3,76 cu TVA), anunțul fiind făcut de către conducerea societății.
Această modificare este cauzată de creşterea tarifului de potabilizare comunicat de S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A. cu cca. 6%, ca urmare a evoluţiei preţurilor şi avizată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C.
Tariful apei cuprinde două componente: cel de achiziţie de la S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A (care s-a modificat din 1 iulie 2014, de la 1,84 lei la 1,95 lei fără tva) şi cel de distribuţie al S.C S.Ed.C Mioveni SRL ( care este de 1,08 lei, şi a rămas nemodificat din anul 2011).
Tariful pentru metru cub de apă potabilă din orașul Mioveni este sub tariful altor orașe din țară:
Bucureşti – 5,69 cu TVA
Brasov – 4,36 lei cu TVA
Iaşi – 3,97 lei cu TVA
Bistriţa – 3.79 lei cu TVA
Oradea – 3,93 lei cu TVA
Rm. Vâlcea – 4,59 lei cu TVA
În judeţul Argeş
Piteşti – 4.22 lei cu TVA
Curtea de Argeş – 3,91 lei cu TVA
Costeşti – 4.22 lei cu TVA.