Daniel Opriţa nu este impresionat absolut deloc de fotbalul practicat de cei de la Chindia Târgovişte. Acesta chiar a ţinut să sublinieze că formaţia din Dâmbovița nu este una dintre echipele cu un fotbal prea ofertant. „Aici ţin să îl contrazic pe Viorel Moldovan care spunea că echipa sa practică cel mai frumos fotbal. Eu consider că are un joc bun, dar nu este nici pe departe foarte spectaculos. De aceea susţin că formaţia din Târgovişte nu are un joc spectaculos, ci doar foarte bine organizat şi extrem de speculativ. Din ce am vorbit şi eu, cel mai frumos joc în Liga a II-a îl are Sportul Snagov”, a declarat Daniel Opriţa.
CS Mioveni va juca contra Chindiei Târgoviște, vineri, 15 martie, pe teren propriu. Partida începe de la ora 17:30 și va fi transmisă în direct de către Digisport 1.