Elevii lui Alexandru Pelici au terminat vacanța de iarnă și vor intra în pâine de pe data de 24 februarie, când, de la ora 18.00, pe teren propriu vor disputa prima partidă din anul 2017, împotriva celor de la Dunărea Călărași.
Antrenorul galben-verzilor, Alexandru Pelici consideră acest meci, unul extrem de important, care trebuie tratat cu atenție. „Consider că am făcut o pregătire bună în această iarnă și că suntem în grafic. Așteptăm cu încredere începutul sezonului și ne dorim să pășim cu dreptul și să începem cu o victorie. Vreau să fim echilibrați și în această parte a doua a campionatului, să luăm lucrurile pas cu pas. Important este să începem bine așa cum spuneam. Va fi un campionat de anduranță și trebuie să avem constanță în a acumula puncte“ a precizat Alexandru Pelici.
Mioveniul a susținut un stagiu de pregătire la Cheile Grădiștei, iar în această perioadă, galben-verzii au avut și partide amicale: Olimpic Cetate Râșnov (câștigat cu 2 – 0), CS Zărnești (câștigat cu 1 – 0), Chindia Târgoviște (pierdut cu 1 – 2), AS Șirineasa (pierdut cu 0 – 1), Viitorul Domnești (câștigat cu 4 – 0), Metaloglobus București (câștigat cu 3 – 2) și cu AFC Hărman (câștigat cu 3 – 0).