Sala de Sport a Școlii Generale „Liviu Rebreanu” din Mioveni a fost astăzi gazda unui eveniment în premieră, și anume Gala „Cupa Orașului Mioveni la Box”, la care au participat 20 de sportivi, de la patru cluburi din țară. Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Mioveni, Primăria și Consiliul Local Mioveni.
Luptătorii au făcut spectacol în ringul de box, prezența spectatorilor la eveniment, fiind una peste așteptări.
Competiția a cuprins mai multe categorii de greutate, de la 30 de kilograme, la 71 de kilograme. Partidele au fost arbitrate de Gheorghe Oțelea din Pitești.
CS Mioveni s-a prezentat cu 6 luptători, antrenați de Liviu Ungureanu, clubul obținând 4 cupe, fiind, de altfel și clubul care a obținut cele mai multe victorii. Pe locul doi, la numărul de cupe, se află CS Preda Pitești, cu două victorii, iar pe locul trei, CS Târgoviște, cu o cupă.
În deschiderea evenimentului au fost prezenți, Constantin Stancu, director executiv CS Mioveni, Aurel Costache, viceprimarul orașului Mioveni, Adrian Bughiu, director adjunct DJST Argeș, consilierii locali ai orașului Mioveni, Georgică Coman (organizatorul evenimentului) și Cristian Rodian Toma.