CS Mioveni a disputat miercuri, 27 mai, ultima partidă în deplasare, din calendarul play-off-ului actual, în fața celor de la ACS Poli Timișoara, echipă ce ocupă prima poziție din clasament. Niciuna dintre cele două echipe nu a reușit până la finalul meciului să înscrie niciun gol, astfel că tabela de marcaj arăta 0 – 0.
Ultimul meci pe care CS Mioveni îl va mai avea de disputat va fi cel de sâmbătă, 30 mai, pe teren propriu, împotriva celor de la Metalul Reșița, echipă clasată pe cea de-a treia poziție, la egalitate de puncte cu CS Mioveni (51 de puncte). Astfel că, ultima partida va stabili clasamentul final, în ceea ce privește cele două echipe.