CS Mioveni a remizat în meciul din deplasare cu FC Brașov, scor 0 – 0, disputat sâmbătă, 24 octombrie. Acesta a fost primul meci al CS Mioveni, cu Marius Stoica pe banca tehnică, după plecarea lui Claudiu Niculescu.
Meciul a fost unul lipsit de ocazii, de ambele părți, cei doi tehnicieni al celor două echipe fiind dezamăgiți de rezultatul scos pe teren.
Cu acest egal, CS Mioveni acumulează 12 puncte, în 10 etape, ocupând poziția a noua. De cealaltă parte, FC Brașov ocupă ultima poziție eligibilă pentru play-off, poziția a șasea, cu 15 puncte acumulate.
În următoarea partidă, CS Mioveni va avea meci greu, duminică, 1 noiembrie, pe teren propriu, galben-verzii urmând să întâlnească ocupanta primei poziții din clasamentul Ligii a II-a, Seria a II-a , FCM Baia Mare. În ultima partidă, băimărenii au fost învinși de Universitatea Cluj, cu scorul de 0 – 1, în condițiile în care, clujenii ocupă o poziție mai slabă decât CS Mioveni.