După aproape 2 ani de când CS Mioveni își joacă meciurile de acasă pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, galben-verzii se vor întoarce pe terenul din Mioveni, în meciul de sâmbătă, împotriva celor de la FC Caransebeș.
Echipa antrenată de Claudiu Niculescu nici nu se gândește la altceva decât 3 puncte, dat fiind faptul că, meciul de sâmbătă va fi urmărit de fanii din Mioveni care nu au mai avut parte de un meci la ei acasă.
„Cuvântul de ordine este victoria. Trebuie să câștigăm cu orice preț meciul de sâmbătă. Dacă vom obține 3 puncte, ne vom ridica mai aproape de ACS Poli Timișoara. Noi trebuie să învingem pentru a mulțumi spectatorii, dar și administrația din Mioveni care ne-a pus la dispoziție condiții optime de joc. Trebuie să ne ridicăm la nivelul acestor condiții” a precizat Mihai Olteanu, tehnicianul secund al celor de la Mioveni.
De asemenea, jucătorii CS Mioveni sunt hotărâți să scoată maximul de puncte din meciul de sâmbătă, motivați de îmbunătățirile aduse Stadionului Orășenesc.
„Vom da tot ce putem ca să câștigăm sâmbătă. Trebuie să îi mulțumim pe suporteri și să ne mulțumim și pe noi” a declarat mijlocașul Alexandru Răuță.
„FC Caransebeș este o altă echipă decât cea din tur. Au jucători noi, au avut meciuri bune în ultimele săptămâni. Vrem să ne bucurăm de victorie alături de suporterii care, sperăm, vor veni în număr mare la meci” a precizat fundașul Bogdan Stoica.
CS Mioveni este, în acest moment, pe locul 5 în clasamentul Seriei a II-a, Liga a II-a, acumulând 25 de puncte, în timp ce, FC Caransebeș este pe locul 10, având doar 13 puncte.