În perioada 7-14 aprilie 2019, la nivelul Mioveniului au fost organizate cinci dezbateri publice, în toate zonele și cartierele orașului, întâlniri în cadrul cărora a fost dezbătut proiectul privind bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs, și în care au fost prezentate principalele investiții prevăzute pentru anul 2019.
Ultimul cuvânt asupra acestor două proiecte îl vor avea consilierii locali, care se vor întruni astăzii, 17 aprilie, de la ora 17.00, în ședință, pentru a le vota în această formă, sau pentru a mai aduce unele amendamente față de forma prezentată inițial.
Iată ce alte puncte se vor mai afla pe ordinea de zi: aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al orașului Mioveni pentru anul 2019; validarea Dispoziției nr. 489/ 25.03.2019 privind modificarea sediului unei secții de votare din orașul Mioveni, județul Argeș; aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL pe anul 2019; aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Centrului Cultural Mioveni pe anul 2019; aprobarea programului anual privind acordarea de finanțări nerambursabile din fondurile bugetului local al UAT Orașul Mioveni, pentru activități non-profit de interes general și local aferente anului 2019; aprobarea Regulamentului / ghidului solicitantului de finanțare nerambursabilă din fondurile de la bugetul local al UAT Orașul Mioveni pentru proiecte si programe sportive etc.