Sala plină la spectacolul caritabil organizat la Mioveni

 

spectacol-caritabil-licitatie-centrul-cultural-mioveni-18-ian-2017 (13)Sala de Spectacole a Centrului Cultural Educativ din Mioveni a fost plină de persoane generoase venite miercuri seară să asiste la evenimentul caritabil pentru strângerea de fonduri necesară unui tratament experimental pentru micuțul David Ștefan Grigorie. Printre artiștii participanți s-au numărat Emilia Ghinescu, Diana Călinescu, Valentin Grigorescu, George Nedelea, Marius Bălan, Valentin Poenariu, Izabel Cristescu, Ansamblul „Plai de Dor” – coordonat de Cătălin Oancea.

După recitalul oferit de aceștia, evenimentul a continuat cu o licitație de obiecte, articole sportive, icoane sau obiecte create manual, licitație ce a fost condusă chiar de primarul Ion Georgescu, alături de Emilia Ghinescu. Solista a scos, de asemenea, la licitație, câteva costume pentru a veni în sprijinul micuțului David.

Pe lângă licitația de obiecte, cei prezenți în sală au putut dona, după posibilități, într-o urnă amenajată pe scena Centrului Cultural Mioveni.

În vârstă de doar 2 ani și 3 luni, David Ștefan a fost diagnosticat cu amiotrofie spinală, o boală foarte gravă, iar singura lui șansă la tratament vine de la clinică de profil din Italia, unde copilul este programat să ajungă la finalul acestei luni. În momentul de față nu se cunoaște suma totală necesară pentru tratamentul micuțului, însă doar o zi de spitalizare la clinica din Roma costa 250 euro/zi.

Cine dorește și poate să ajute familia Grigorie, poate dona orice sumă în contul RO86RZBR0000060015086322, deschis pe numele Grigorie Cristinel Valentin, tatăl micuțului David Ștefan.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor