Echipa de handbal – junioare II a CS Dacia Mioveni 2012 a primit vineri, 29 ianuarie, vizita primei clasate, Grup Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, partida desfășurându-se în Sala de Sport a Școlii „Liviu Rebreanu” din Mioveni.
Spre finalul partidei, jucătoarele de la Mioveni au început să atace mai mult, însă nu au reușit să înscrie la fiecare fază pe care și-o creau. În ultimul minut de joc, vâlcencele au condus cu 17 – 16, însă, în ultima secundă de joc, CS Dacia Mioveni 2012 a reușit să egaleze.
Mioveniul obține astfel, cel de-al doilea meci egal, după meciul împotriva celor de la LPS Pitești, terminat cu scorul de 18 – 18.