Primăria Mioveni recompensează voluntariatul

 

sedinta voluntari 018Sub îndrumarea coordonatorului naţional prof. psiholog Daniela Ghiţoiu, în cadrul Proiectului “Să învăţăm să ne jucăm“, în perioada 13-16 martie 2014, 14 elevi din Mioveni au învăţat să comunice, să lucreze în echipă, să stabilească şi să respecte reguli şi, nu în ultimul rând, să-şi petreacă timpul liber într-o manieră activ-participativă, devenind astfel voluntari în cadrul organizaţiilor şcolilor din care provin.

Să învăţăm să ne jucăm“ este un proiect naţional, iniţiat de o şcoală din Constanţa, care implică un număr de 80 de şcoli din 18 judeţe ale ţării. Din Mioveni au fost implicate trei unităţi de învăţământ: Şcoala “George Topârceanu” cu clasele VI-VIII (5 elevi), Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu“ (8 elevi) şi Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni (1 elev).

Scopul proiectului este asigurarea premiselor dezvoltării personale a elevului prin activităţi ludice, adaptate particularităţilor de vârstă.

 Urmare a desfăşurării proiectului educaţional, la Mioveni a luat fiinţă Centrul de Resurse pentru Voluntari- „Tineri pentru Tineri”, format din cei 14 elevi. Echipa locală de proiect este formată din prof. Daniela Creţu şi Valeria Zamfira.

Mai mult, în perioada 5-10 august, cei 14 elevi din Mioveni şi un însoţitor vor merge în Tabăra la Apuseni. Costurile taberei vor fi suportate de către Consiliul Local Mioveni.

Asociaţia de Prietenie Mioveni – Landerneau, prin Clubul GALATEEA, va suporta cheltuielile elevului de la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2025

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor