Rezultatele alegerilor europarlamentare din data de 25 mai au oferit mai multor partide un duș rece, după ce Partidul Social Democrat a obținut un scor de 37%, lăsând celelalte formațiuni politice cu mult în spate. Partidul Poporului – Dan Diaconescu a reușit un scor destul de slab la alegerile pentru Parlamentul European, clasându-se pe poziția a șasea în rândul formațiunilor politice, cu 3,67 % fiind devansat chiar și de candidatul independent, actorul Mircea Diaconu.
În județul Argeș, PP-DD a obținut un scor de 3,90 %, însă au fost comune în care acest partid a trecut și de 10 %, Beleți-Negrești (14,94 %), Mărăcineni (comună cu primar PP-DD – 11,09 %), Coșești (10,04 %). Deputatul PP-DD, Mihai Deaconu a explicat faptul că partidul din care acesta face parte a primit „o palmă” din partea votanților din cauza migrărilor membrilor pepedediști către partide ale puterii, după alegerile parlamentare din 2012. De asemenea, Deaconu a mai invocat și faptul că alte partide s-au mobilizat în a aduce votanți la urne spre seara zilei de 25 mai , însă a pus acest eșec și pe seama lipsei unui organ de promovare, așa cum a fost OTV-ul.
„Sincer, mă gândeam la un scor de 7 – 8 %, însă am avut anumite dezavantaje și nici nu am avut oameni în secțiile de votare. În urma acestui scor, de la centru ni s-a dat mână liberă să facem analiză în organizații, dar nu cred că ar trebui să căutăm țapi ispășitori. Puteam scoate măcar 5 %” a precizat Mihai Deaconu.