30 de juniori de la CS Mioveni, la turneul de fotbal din Franța

 

juniori-cs-mioveni-turneu-franta (5)Două grupe de juniori ai Clubului Sportiv Mioveni au plecat în Franța, acolo unde vor participa la două turnee de fotbal în orașele Dirinon și Plougonvelin, în perioada 7 – 9 iunie. La aceste turnee vor participa 90 de cluburi din Europa, juniori de toate vârstele, cu limita de până la 17 ani.

Deian Ceauşu va face deplasarea cu 16 copii, în timp ce Iulian Preda va merge cu 12 copii. Juniorii născuţi în 2000 vor juca pe teren normal – echipe de 11 jucători, în timp ce juniorii născuţi în 2003 vor juca pe terenuri mici – în echipe de 5+1. Primăria Mioveni este cea care organizează  această acţiune, suportând cheltuielile, şi va face un cadou copiiilor de la CS Mioveni, o excursie de aproape două săptămâni.

Astfel, juniorii au plecat de la Mioveni pe 1 iunie şi se vor întoarce pe 14, în toată această perioadă urmând a se sta două zile la Paris pentru vizite şi una la Brest.

În cele 3 zile pe care le vor petrece la Landerneau, cazările se vor face la familii de localnici din oraşul înfrăţit cu Mioveniul.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2025

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor