CS Mioveni pierde și returul cu Luceafărul Oradea și cu el, orice șansă de promovare

 

cs-mioveni-metalul-resita-29.04.2017 (4)CS Mioveni a pierdut miercuri, partida din deplasare la Luceafărul Oradea, cu același scor cu care, bihorenii ne-au învins în tur, 2 – 1. Prima reușită a meciului a venit în minutul 3, când gazdele au marcat prin Chiș-Toie, iar egalarea a adus-o Marius Gălan, în minutul 33.

În minutul 56, Oradea a rămas în 10 oameni, după ce Feher a fost eliminat, iar Mioveniul putea profita, însă egalitatea de jucători s-a restabilit, după ce, opt minute mai târziu, a fost eliminat și Ionuț Stoica.

Soarta jocului s-a decis tocmai în minutul 90+5, după ce Luceafărul Oradea a înscris prin Ionuț Hlinca, iar prin această înfrângere, Mioveniul își ia gândul de la locul 3, pe care l-a pierdut matematic.

Cu doar două meciuri rămase din acest sezon, CS Mioveni nu mai are nicio șansă matematică de a prinde locul 3 al clasamentului, locul care duce la barajul pentru promovarea în Liga I. Mioveniul este pe patru, cu 58 de puncte, la distanță de 7 puncte de UTA Arad, care are 65 de puncte.

Luceafărul: Began – Ban, Hlinca, Bactăr, Balea – C-tin Roşu (cpt.), Codoban (Bedea 78′), Feher, Chiş-Toie – M. Matei, Arnăutu.

Rezerve: Goia – Ţegle, Balla, D. Costea, Cuc, Fl. Drăgan
Antrenor: Alexandru Kiss

CS Mioveni: Oct. Popescu – Tirică, Gugu, I. Stoica (cpt.), Ed. Stoica – Biceanu, Andr. Neagoe – Rădescu (Burnea 67′), Iamandi (Ed. Florescu 46′), M. Galan – M. Staicu (Seb. Ivan 60′).

Rezerve: F. Croitoru – Vişa, Mîrzeanu, A. Popa
Director tehnic: Florin Marin

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele si imaginile existente) nu poate fi reprodus partial, integral sau modificat fara citatarea sursei si permisiunea anterioara explicita oferita prin acord scris de catre autorii detinatori de drepturi asupra materialului. © 2017

Date de contact


Tel.: 0740.87.00.34
E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni – Știri din Mioveni și Argeș
stats for wordpress
wordpress visitor