Naționala României a debutat vineri, 11 iunie, la Campionatul European 2016, în meciul cu Franța, meci care a deschis Europeanul. Pe toată durata partidei, tricolorii i-au ținut în șah pe francezi, cei din urmă reușind să își adjudece victoria, după un gol marcat tocmai în minutul 89, de către Payet. Scorul final a fost 2 – 1 pentru echipa din hexagon, însă ambele echipe au părut că se bat ca de la egal la egal.
Scorul, în meci, a fost deschis de Olivier Giroud, în minutul 57, însă avantajul pe tabele pentru francezi nu a rezistat mult. În minutul 65, Stanciu este faultat în careu, iar Bogdan Stancu a readus echilibrul pe tabelă prin lovitura de la 11 metri, moment în care, cei prezenți în centrul Mioveniului au sărit în picioare. Surprinși de forța naționalei României, francezii păreau totuși mulțumiți de un scor de egalitate, însă, târziu în meci, în minutul 89, Dimitri Payet a șutat din afara careului, direct la vinclul porții apărate de Tătărușanu, aducând victoria pentru Franța, pe Stade de France.
Următoarea partidă pe care elevii lui Anghel Iordănescu o vor disputa, este confruntarea cu selecționata Elveției, pe 15 iunie, de la ora 19.00. Cetățenii din Mioveni sunt așteptați în număr cât mai mare pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia”.