În contextul în care, partidele de pe scena politică argeșeană se pregătesc pentru alegerile locale din data de 5 iunie, Partidul pentru Argeș și Muscel, condus de Mircea Andrei începe să își facă simțită prezența pe eșichierul politic, din ce în ce mai mult, în contextul în care, PAM este un proiect politic foarte tânăr.
Deși inițial, Mircea Andrei a anunțat că partidul nu va numi candidat la Primăria Mioveni, PAM are acum un candidat și în orașul constructorilor de mașini. În urmă cu puțin timp, conducerea partidului a anunțat că Argentina Culcuș va candida pentru funcția de primar, împotriva lui Ion Georgescu. Vestea vine ca un tun, în contextul în care aceasta a fost un membru foarte important la nivelul PSD Argeș, fiind și una dintre cele mai apreciate femei din politica argeșeană.
Argentina Culcuș a ocupat funcția de director al Centrului Cultural Mioveni, până de curând, instituție care beneficiază de o imagine de invidiat prin evenimentele de amploare găzduite și organizate aici. Aceasta a picat examenul de evaluare anuală la o sutime, 6,99 fiind media finală.
În ultimele zile, mai mulți primari din județul Argeș s-au alăturat proiectului lui Mircea Andrei, precum Nicolae Diaconu (Curtea de Argeș), Florin Frătică (Bradu), Gheorghe Neagu (Uda) ș.a.