Organizația PSD Argeș și-a ales astăzi președintele, după ședința desfășurată la Casa Sindicatelor din Pitești. În cursa pentru șefia partidului s-au înscris senatorul Șerban Valeca, Ion Mânzână și deputatul Cătălin Rădulescu, însă cel din urmă s-a retras, anunțându-și sprijinul pentru senatorul Valeca.
În urma votului celor 900 de delegați, Șerban Valeca a fost ales drept președinte al PSD Argeș, cu 520 de voturi. De cealaltă parte, Ion Mânzână a obținut 409 voturi. În total, voturi exprimate, 932, dintre care, 929 valabile.
La ședința a participat și președintele interimar al PSD la nivel național, Liviu Dragnea, președinta organizației de femei, Viorica Dăncilă, precum și membrii importanți ai PSD la nivel județean, primari și consilieri locali și județeni.