S.C. Prospecţiuni S.A. este prestator de servicii contractuale pentru OMV Petrom S.A. în baza unui contract ce are ca obiectiv executarea lucrărilor de achiziţie date geofizice 2D în zonă.
Lucrările vor dura aproximativ 4-5 luni şi se vor derula în arealul următoarelor unităţi administrativ teritoriale: Mioveni, Miceşti, Dârmăneşti, Ţiţeşti, Davideşti, Stâlpeni, Ştefăneşti, Mărăcineni.
În conformitate cu acordul de concesiune petrolieră şi în temeiul dispoziţiilor art. 7-8 din Legea Petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, OMV Petrom S.A are un drept de servitute legală asupra terenurilor necesare accesului în perimetrul de lucru şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică.
Important!
Proprietarii şi deţinătorii legali de terenuri vor fi anunţaţi înainte de începerea acestor lucrări.
Astfel, se vor notifica şi compensa proprietarii de terenuri pentru punerea în aplicare a acestor prevederi legale.
Pentru eventuala afectare a culturilor agricole în urma activităţii desfăşurate vor fi despăgubiţi deţinătorii acestor culturi.
Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la adresa de e-mail neculae.stan@prospectiuni.com sau la tel. 0723.619.350, 0720.776.697.