Din cauza ninsorilor abundente din aceste zile, luni, 27 ianuarie a.c., toate instituţiile de învăţământ preuniversitar, adică toate şcolile şi grădiniţele din judeţul Argeş vor fi închise, după cum anunţă Florin Gardin, inspectorul general al ISJ Argeş.
De asemenea, şi cele două universităţi, Universitatea de Stat din Piteşti şi Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Piteşti vor fi închise.
Acesta a precizat pentru B1.ro că tot mâine vor avea loc discuţii pentru a se stabili dacă şcolile, grădiniţele şi cele două universităţi vor rămâne închise şi în ziua de marţi.