Începe campionatul! Iată obiectivul ambițios al celor de la CS Mioveni

 

claudiu-niculescu-cs-mioveniCS Mioveni se pregătește de startul competiției Ligii a II-a, care va începe sâmbătă, 30 august, primul meci pe care galben-verzii îl vor disputa va fi pe teren propriu împotriva celor de la ACS Poli Timișoara, una dintre echipele favorite la promovarea în Liga I. Meciul va fi difuzat în direct, la postul de televiziune Absolut TV, de la ora 11:00.

Conducerea clubului a stabilit un obiectiv ambițios pentru Claudiu Niculescu și elevii săi, acela de a se clasa pe una din primele cinci poziții la finele calendarului competițional.

Citește și: Programul complet al Seriei a II-a, Liga a II-a, sezonul 2014 – 2015

Primele trei etape sunt foarte dificile pentru cei de la CS Mioveni, consideră tehnicianul Claudiu Niculescu, având în vedere că acestea vor fi disputate împotriva celor trei echipe care și-au anunțat deja intenția de a promova: ACS Poli TImișoara, CSM Râmnicu Vâlcea și Metalul Reșița.

Cu toate acestea, Niculescu a anunțat că, deși partida de sâmbătă de pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești va fi una diicilă, acesta va fi mulțumit doar în condițiile în care elevii săi vor obține toate punctele.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor