VOLEI JUNIOARE: CS Dacia Mioveni 2012, victorie categorică cu CSM Codlea

 
Imagine de arhivă

Imagine de arhivă

Echipa de volei – junioare a CS Dacia Mioveni 2012 a înfruntat duminică, 31 ianuarie, formaţia CSM Codlea, la Sala de Sport a Şcolii „Liviu Rebreanu” din Mioveni. Sportivele lui Valeriu Fianu şi-au adjudecat, fără probleme meciul, impunându-se cu scorul de 3 – 0 la seturi (32-30, 25-20, 25-14).

În debutul meciului, sportivele de la Mioveni nu au avut o evoluţie bună, ajungând să fie conduse cu scorul de 12 – 4, însă au reuşit să păstreze serviciul şi au ajuns să conducă cu 14 – 12. Primul set a fost unul foarte strâns, scorul final al acestuia fiind 32 – 30 pentru echipa din Mioveni.

Setul doi a fost, de asemenea, unul echilibrat, fiind în final, adjudecat de CS Dacia Mioveni 2012, care se apropia de o victorie cu 3 – 0.

CS Dacia Mioveni 2012 a dominat pe toată perioada celui de-al treilea set şi a câştigat cu 25 – 14, impunându-se în meciul din etapa a opta, cu scorul de 3 – 0, împotriva formaţiei CSM Codlea.

Valeriu Fianu a folosit următoarea echipă: Gabriela Ivan, Mihaela Ivan, Stoica, Barbu, Giban, Ionescu. Au mai evoluat: Băduţ şi Borţoi Ştefania.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor