Spitalul „Sfântul Spiridon” Racoviţa, premiat la Gala Sănătății

 

diploma-spitalul-sf-spiridon-racovitaPersonalități ale lumii medicale și ale societății civile au fost premiate, joi, în cadrul celei de a V-a ediție a Galei Sănătății, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Juriul a fost condus de managerul Spitalului Clinic de Copii ‘Grigore Alexandrescu’ din București, acad. Dan Mircea Enescu și a fost format din acad. Constantin Popa — vicepreședinte Comisia de Medicină — Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, prof. univ. dr. Adrian Curaj — director UEFISCDI, prof. dr. univ. Vlad Țică — Universitatea ‘Ovidius’, prof. univ. dr. Olga Simionescu — Spitalul Colentina, Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’. De asemenea, din juriu mai fac parte profesorii universitari doctori Adrian Barbilian și Dan Mischianu, ambii de la Spitalul Militar, Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’, prof. Dr. Aydin Yuceturk, — specialist chirurgie ortopedică, Acibadem Istanbul, prof. univ. dr. Gheorghe Iana, președintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

În cadrul galei au fost decernate trei premii la fiecare secțiune de concurs — cea mai dinamică societate medicală, cea mai implicată asociație de pacienți, cel mai performant management medical public, cel mai bun jurnalist pe sănătate, afirmare medicală internațională, implicare în proiecte de cercetare, cardiologul anului, studentul anului, cel mai popular cadru didactic al anului, dar și premii speciale.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele și imaginile existente) nu poate fi reprodus parțial, integral sau modificat fără citarea sursei și permisiunea anterioară explicită oferită prin acord scris de către autorii deținători de drepturi asupra materialului. © 2024

Date de contact


E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni
stats for wordpress
wordpress visitor