PSD Argeș nu dă niciun semn că ar dori să respecte protocolul cu PP-DD

 

mihai-deaconu-ppdd-300x2251Protocolul semnat de PSD cu cei de la PP-DD impunea oferirea de posturi de deconcentrate pentru partidul lui Dan Diaconescu, însă, situația în județul Argeș nu este roză pentru Partidul Poporului. Deputatul PP-DD, Mihai Deaconu și-a prezentat nemulțumirea de acest lucru, precizând că, de fiecare dată când cele două partide se așează la masa negocierilor, social democrații invocă lipsa unui semnal de la vârf. „Protocolul este încheiat, însă se tot prelungesc discuțiile și negocierile pentru ca PP-DD să își înceapă activitatea. Răspunsul pe care aceștia ni-l dau este întotdeauna același: <nu a venit nimic de la vârf>” a precizat Deaconu.

Deputatul este încrezător de faptul că partidul său va primi câteva posturi de deconcentrate, dat fiind faptul că, în protocolul semnat la nivel național, se preciza numărul de voturi obținute de PP-DD la alegerile locale din 2012, procentajul acestora în județul Argeș fiind foarte bun.

Filiala Argeș a PP-DD se așteaptă să primească câteva funcții de director în deconcentratele din județ, dar și un post de vicepreședinte în Consiliul Județean Argeș, lăsat liber după alegerea lui Florin Tecău, drept președinte al CJ Argeș.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele si imaginile existente) nu poate fi reprodus partial, integral sau modificat fara citatarea sursei si permisiunea anterioara explicita oferita prin acord scris de catre autorii detinatori de drepturi asupra materialului. © 2017

Date de contact


Tel.: 0740.87.00.34
E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni – Știri din Mioveni și Argeș
stats for wordpress
wordpress visitor