Mărturiile unui fost deţinut politic de 102 ani, invitat la cercul de istorie de la Universitatea din Piteşti

 

cerc-istorie-upitMărturiile despre regimul comunist şi despre modul în care au fost trataţi deţinuţii politici sunt din ce în ce mai puţine, odată cu trecerea timpului. Din această cauză, din ce în ce mai mulţi sunt tentaţi să creadă că că regimul comunist, ce a cuprins România în urmă cu mai bine de 65 de ani a fost şi este în continuare o soluţie pentru ţara noastră. Nimic mai fals! Cu toate acestea, printre noi, încă mai sunt martori ai regimului comunist, persoane care ne readuc aminte despre păcătosul sistem politic.

Studenţii şi profesorii de la specializarea Istorie, din cadrul Universităţii din Piteşti, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane organizează lunar întâlniri de dezbatere pe anumite teme, săptămâna trecută fiind vorba despre regimul comunist şi deţinuţi politici. Unul dintre studenţii programului de licenţă în istorie, Nicolae Necşoiu, totodată preşedinte al filialei Costeşti al Asociaţiei Culturl Eroilor, a ţinut să invite la această temă de dzbatere, doi martori ai regimului comunist, unul dintre ei fiind un veteran cu o vârstă venerabilă. Este vorba de Emil Tudorache, în vârstă de 78 de ani, dar şi de Alexandru Zamfirescu, fost deţinut politic, având o vârstă de 102 ani.

Primul dintre ei, ing. dr Emil Tudorache a povestit studenţilor şi profesorilor aflaţi în sala în care se desfăşura cercul de istorie, de cele păţite în momentul în care regimul comunist şi-a înfipt ghearele adânc în patria română.

Tatăl meu era învăţător, iar mama mea lucra în administraţia financiară în oraşul Costeşti şi aveau 7 hectare de pământ, iar ulterior, prin 1946, tatăl meu a primit, spre folosinţă, o batoză. Din cauza acestei batoze, care nu era în propietatea noastră, tatăl meu a fost introdus în categoria chiaburilor, fapt care a avut consecinţe extraordinar de grave. În primul rând, a fost dat afară din învăţământ, mama mea a fost dată afară din serviciile pe care le-a avut în administraţia financiară. Eram o familie cu trei copii, eu fiind cel mai mare şi datorită clasificării noastre drept chiaburi, nu am mai avut voie să urmăm niciun fel de şcoală.Tatăl meu a avut, însă, inspiraţia să ne lase să fim adoptaţi de o femeie săracă. Femeia săracă era mama dânsului, adică bunica mea, astfel că nu mi s-a schimbat numele de Tudorache. Aşa am putut să intru la Liceul Brătianu, care la acea dată se numea Liceul de Băieţi Piteşti.

O altă consecinţă a fost că am fost daţi afară din casă şi strămutaţi, în anul 1952. Acest lucru a fost făcut nelegal, printr-un act de abuz al puterii locale. Sfatul popular, însoţiţi de Miliţie au venit cu o căruţa cu cai şi au intrat în curte. Mi-am dat seama că erau însoţiţi şi de un procuror. Eu auzisem de la alţii, că pentru a intra în casă trebuia să aibă aprobare de la Parchet, mandat. Şi l-am întrebat, însă procurorul mi-a tras o palmă de m-a prăvălit de pe scara casei. Fără nicio explicaţie, am fost strămutaţi în localitatea Stârci(n.r. actual în componenţa oraşului Costeşti), la 15 kilometri. În casa am revenit complet abia în 1975” a povestit ing. dr. Emil Tudorache.

Cele mai adânci răni, atât fizice, dar şi psihice pe care regimul comunist le-a făcut, au fost asupra deţinuţilor politici, asupra acelora care au dus lupta împotriva sistemului. Despre deţinuţi politici, închisori comuniste şi despre torturile fizice, dar şi psihice, auzim din ce în ce mai des la televizor, iar acest lucru ne face din ce în ce mai indiferenţi de acest subiect. Lucrurile se schimbă, însă, atunci când povestea este relatată chiar de un fost deţinut politic, acuzat că i-ar fi ajutat partizanii aflaţi la acea perioadă, în munţi. Iată declaraţiile lui Alexandru Zamfirescu, fost deţinut politic în vârstă de 102 ani, din oraşul Costeşti:

Când comunismul a venit la putere în România, aveam 34 de ani. Realitatea e în felul următor: veneau instructori de la partid din comuna, adunau toţi cetăţenii şi le promiteau marea cu sarea, că comunismul va fi raiul pe pământ. Aşa au fost induşi în eroare toţi cetăţenii români. Revenind la Ceauşescu, vreau să vă spun că l-am cunoscut de când avea 16 ani. Eu jucam fotbal la Unirea Tricolorul Bucureşti, care era vizavi de Gara Obor. Acolo venea Ceauşescu cu încă un băiat. Erau ucenici la un armean care avea o cizmărie pe şoseaua Pantelimon. Armeanul era socialist şi făcea fluturaşe şi îi trimitea pe ucenici pe stadion să le împartă. Pe Ceauşescu l-au prins cei de la Securitate, de fapt Siguranţa Statului, l-au judecat şi l-au condamnat la doi ani. L-au dus la Doftana, unde erau toţi comuniştii închişi în 1933. Când a ieşit, la vârsta de 16 ani, era îndoctrinat, comunist convins. El şi spunea că e comunist de la 16 ani.

În 1959, pe 26 iulie am fost arestat de Securitatea din Piteşti. Eram în Curtea de Argeş, seara, pe la ora 6. Am fost arestat pe motiv că aş fi susţinut partizanii din munţi, că le-aş fi dat alimente, că le-aş fi dat bani şi chiar şi armament. Un învăţător din comuna Muşăteşti a fost prins de către securitate că avea în şaretă o armă şi o ladă de 500 de cartuşe pe care le ducea la partizani. L-au luat, l-au bătut şi au încercat să-l convingă să spună că i le-am dat eu, ca să mă poată băga şi pe mine la apă. Ăla aşa a declarat.

Era în comuna Poinărei un preot, Constantinescu Ion, căruia i-am dus eu câţiva saci cu porumb, cu făină, dar i-am dus lui. Preotul Constantinescu le-a dat la ai lui Arnăuţoiu, în munţi. Eu am recunoscut că i-am dat lui popa Constantinescu. Cu toate astea, Tribunalul Militar din Bucureşti, prin prezumţie, m-a condamnat la 25 de ani de zile de închisoare.

Mie, comandantul Securităţii Piteşti, Paul Constandache, prima dată când m-au arestat, mi-a spus: „Zamfirescule, noi ştim tot despre tine, avem documente, avem tot, dar vrem să vedem cât eşti de sincer eşti tu. Să ne spui ce ai comis contra regimului comunist?”. Le-am spus, n-am făcut domne nimic, eu am dus fructe la export şi am adus dolari în ţară, să crească regimul comunist. Constandache mă ameninţa, dar eu îi ziceam, dom’ colonel, nu s-a născut ăla care să facă glonţu’ pentru mine. Eu n-am să mor, pân’ n-am să văd căderea comunismului.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele si imaginile existente) nu poate fi reprodus partial, integral sau modificat fara citatarea sursei si permisiunea anterioara explicita oferita prin acord scris de catre autorii detinatori de drepturi asupra materialului. © 2017

Date de contact


Tel.: 0740.87.00.34
E-mail: contact@gazetademioveni.ro

51
52
53
54
Gazeta de Mioveni – Știri din Mioveni și Argeș
stats for wordpress
wordpress visitor