După Andor, încă un jucător de la CS Mioveni semnează cu formația de Liga a III-a, Petrolul Ploiești

 

alexandru-ichim-cristian-vlad-petrolul-ploiestiDupă ce conducerea CS Mioveni a renunțat la serviciile lui Cristian Andor, în iarna acestui an, un alt jucător părăsește barca galben-verde și semnează cu formația de Liga a III-a, Petrolul Ploiești. Este vorba despre fundașul Alexandru Ichim, jucător cu peste 100 de apariții și 4 goluri, în primul eșalon fotbalistic.

Ichim a semnat un contract de un an și jumătate cu Petrolul Ploiești, după ce conducerea Mioveniului a renunțat la el, în această iarnă. Ichim a jucat în 16 meciuri, din 21, în 14 dintre ele fiind titular.

Pe lângă Alexandru Ichim, de la CS Mioveni la Petrolul Ploiești a mai plecat și Cristian Andor. Mijlocașul de 28 de ani a părăsit, de asemenea, gruparea galben-verde în această iarnă.

neagu_si_ilie_la_cs_mioveni_2018Clubul din Mioveni a făcut și două noi achiziții, la început de an. Este vorba despre Florin Ilie și Alexandru Neagu, ambii semnând un contract de un an și jumătate.

Florin Ilie este fundaș central, are 26 de ani și a adunat 26 de jocuri în Liga 1 marcând și de două ori, evoluând pentru Condordia Chiajna și Pandurii Târgu Jiu pe prima scenă. Are 1,88 m înălțime și este din Alba Iulia, iar în trecut a mai evoluat pentru Unirea Alba Iulia, Poli Timișoara, Concordia Chiajna, Corona Brașov, Gaz Metan Mediaș, FCM Baia Mare, Luceafărul Oradea, Pandurii Târgu Jiu și ASA Târgu Mureș. În turul campionatului a jucat 5 meciuri și a marcat un gol pentru gruparea mureșeană.

Alexandru Neagu este piteștean, are 25 de ani și evoluează ca mijlocaș central. A făcut junioratul la FC Argeș, după care a ajuns la Murcia în Spania, unde a a jucat pentru echipa de juniori și echipa a doua. A fost luat apoi de Pandurii Târgu Jiu și ulterior împrumutat în Liga a II-a la UTA Arad, CSM Râmnicu Vâlcea, SCM Pitești și Academica Clinceni. În 2016 a ajuns la CFR Cluj și de aici la ASA Târgu Mureș în turul acestui campionat, unde a marcat un gol. În Liga I are 13 meciuri, 10 la Pandurii și 3 la CFR Cluj.

Drepturi de autor

Materialul de pe acest site (textele si imaginile existente) nu poate fi reprodus partial, integral sau modificat fara citatarea sursei si permisiunea anterioara explicita oferita prin acord scris de catre autorii detinatori de drepturi asupra materialului. © 2018

Date de contact


Tel.: 0740.87.00.34
E-mail: contact@gazetademioveni.ro

Gazeta de Mioveni – Știri din Mioveni și Argeș
stats for wordpress
wordpress visitor